Zeci de prinţi şi veri de la ramurile puternice ale familiei Al Saud doresc să vadă o schimbare în linia succesiunii, dar nu vor acţiona atîta timp cît regele Salman, tatăl de 82 de ani al moştenitorului coroanei - va fi în viaţă, au spus sursele. Ei recunosc că este puţin probabil ca regele să se întoarcă împotriva fiului său preferat, cunoscut în Occident ca MbS.
Mai degrabă, ei discută despre posibilitatea ca alţi membri ai familiei, precum prinţul Ahmed bin Abdulaziz, în vîrstă de 76 de ani, un frate mai mic al regelui Salman şi unchiul prinţului Mohamed, ar putea urma la tron după moartea regelui Salman, potrivit surselor.Printul Ahmed, singurul frate în viaţă al regelui Salman, ar avea sprijinul membrilor familiei, al aparatului de securitate şi al unor puteri occidentale, a adăugat una dintre sursele saudite.
Adăuga comentariu