”Erupţia vulcanului s-a produs la ora locală 10:46 (3:46 GMT) şi a durat 155 de secunde”, a declarat, într-un comunicat, Agus Wibowo, purtător de cuvînt al Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă (BNPB), citat de DPA.
Norul de materie vulcanică a fost purtat de vînt în direcţie vestică şi a răspîndit un strat subţire de cenuşă peste unele zone ale localităţii Banyubiru Dukun, aflată în apropierea muntelui, a precizat Wibowo.
„Suprafaţa aflată pe o rază de trei kilometri în jurul craterului rămîne zonă de excluziune. Locuitorii sînt sfătuiţi să rămînă precauţi din cauza riscurilor asociate cenuşii vulcanice, a norilor fierbinţi şi a erupţiilor explozive”, a adăugat Wibowo.
Merapi este unul dintre cei circa 127 de vulcani activi care punctează arhipelagul indonezian. În luna octombrie, vulcanul Merapi din insula Java a erupt şi a expulzat în atmosferă o coloană de cenuşă pînă la înălţimea de 3 kilometri. Autorităţile au instituit cod portocaliu de atenţionare pentru aviaţie.
În ianuarie, Merapi a expulzat un rîu de lavă care s-a scurs pe pantele sale pe o distanţă de aproape un kilometru şi jumătate. În 2010, în urma unei erupţii puternice, 353 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 350.000 au fost evacuate din zonele afectate.
Vulcanul Merapi, cu o înălţime de 2.930 metri, este cel mai activ din Indonezia. Acesta se afla la circa 28 de kilometri nord de Yogyakarta, cu o populaţie de 2,4 milioane de locuitori, iar mii de persoane trăiesc pe pantele acestui munte. Merapi a erupt în mod regulat începînd din 1948.În 1930, o erupţie a acestui vulcan a lăsat în urmă 1.300 de morţi.
Adăuga comentariu