Este vorba despre cicade, insecte care au invadat diverse zone din Statele Unite ale Americii, după ce 17 ani au stat sub pămînt.
Reporterul Associated Press, Jonathan Lemire, a scris pe Twitter că cicadele au cauzat o problemă mecanică.
Din cauza insectelor, zborul a întîrziat cu cîteva ore, după cum a anunțat corespondentul Fox News de la Casa Albă, Peter Doocy.
Primele întîlniri bilaterale ale lui Biden. Pe agendă sînt Boris Johnson, Recep Erdogan şi Vladimir Putin
Avionul urma să decoleze, miercuri, de pe Aeroportul Internațional Dulles și din cauza incidentului a plecat cu o întîrziere de șase ore și jumătate.
Cicadele sînt insecte care produc un zgomot foarte puternic, asemănător cu cel al greierilor. Conform CNN, acestea au eclozat în luna mai și ar urma să dispară la sfîrșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.
Adăuga comentariu