Într-un comunicat, Rouhani a cerut organizaţiilor iraniene relevante să pună în aplicare legea adoptată de parlamentul iranian.
Potrivit votului parlamentului iranian din 7 ianuarie, "toţi membrii Pentagonului, instituţiile şi companiile afiliate, precum şi comandanţii americani care au planificat şi au dus la bun sfîrşit asasinarea" lui Qassem Soleimani, fostul comandant al Forţei Quds a Corpului Gărzii Revoluţiei Islamice (IRGC), sînt plasaţi pe lista neagră, informează Agerpres, care citează Tasnim și Xinhua.
Legea a fost avizată de Consiliul Gardienilor Constituţiei ca cel mai înalt organism legislativ al Iranului.
În aprilie 2019, Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a desemnat de asemenea Comandamentul Central al forţelor americane în Asia de Vest drept "grup terorist" ca represalii pentru desemnarea de către SUA a IRGC ca "organizaţie teroristă străină".
Adăuga comentariu