''Va fi depus un recurs pentru a cere o ordonanţă care să vizeze anularea deciziei, radierea plîngerii şi declararea acesteia drept total neîntemeiată'', a declarat miercuri un purtător de cuvînt al premierului britanic.
Publicaţia Daily Mail a scris joi că Boris Johnson datorează suma respectivă unei femei obsedate de teorii ale conspiraţiei care îl acuză pe şeful guvernului de ''defăimări repetate''.
Femeia lansează constant proceduri judiciare împotriva diverselor instituţii şi le trimite copii ale plîngerilor sale Reginei, parlamentului britanic şi postului de radio şi televiziune BBC.
În contextul în care liderul conservator este vizat de o serie de acuzaţii în legătură cu integritatea sa, revista satirică Private Eye a dezvăluit existenţa acestei decizii a instanţei datînd din 26 octombrie 2020, găsită într-o bază de date online a tribunalelor civile din Anglia şi Ţara Galilor.
Consultată de AFP, hotărîrea justiţiei nu oferă detalii despre felul datoriei sau identitatea creditorului. În schimb, decizia îl menţionează clar ca debitor pe Boris Johnson, înregistrat cu celebra adresă Downing Street 10, reşedinţa premierilor britanici începînd din 1735.
Adăuga comentariu