Poroşenko s-a întîlnit cu liderii NATO la Bruxelles la un summit în cadrul căruia aliaţii şi-au reafirmat deja angajamentul faţă de integritatea teritorială a Ucrainei şi au menţionat că nu vor recunoaşte niciodată anexarea ilegală a teritoriului ucrainean Crimeea.
Cu toate acestea, unii se tem că Trump s-ar putea să se răzgîndească în această privinţă în cursul unei întîlniri foarte aşteptate cu Putin, programată luni, după ce Trump a refuzat anterior să excludă recunoaşterea de către SUA a anexării Crimeii de către Rusia.
"Nu mă tem de nimic", a spus Poroşenko. ''Avem un mesaj absolut puternic atît din partea Casei Albe, cît şi din partea Departamentului de Stat de a nu recunoaşte anexarea ilegală a Crimeii'' de către Rusia.
Preşedintele american Donald Trump a calificat miercuri Germania drept "prizonieră" a Rusiei, la începutul summitului NATO de la Bruxelles. Potrivit lui Trump, Germania este "total controlată de Rusia" din cauza acordului său "nepotrivit" cu Moscova privind gazoductul Nord Stream 2.
Joi, Trump a menţinut critica, spunînd că aliaţii nu şi-au respectat contribuţia la cheltuielile pentru apărare şi plătesc doar "o parte din costul lor", potrivit unui mesaj difuzat pe Twitter.
"În plus, Germania a început să plătească Rusia, ţara de care vor să fie protejaţi, Miliarde de Dolari pentru nevoile lor de Energie venind dintr-o nouă conductă din Rusia. Inacceptabil! Toate statele membre NATO trebuie să-şi îndeplinească angajamentul de 2% şi acesta trebuie să ajungă în cele din urmă la 4%!'', a scris Trump în mesaj.
Adăuga comentariu