Partidul „Mișcarea noilor forțe" al lui Mihail Saakașvili va participa la alegerile anticipate pentru Rada Supremă, a declarat fostul procuror general adjunct al Ucrainei, unul dintre liderii partidului, David Sakvarelidze, într-un interviu acordat ediţiei Apostrof. „Noi (partidul „Mișcarea noilor forțe") avem dreptul legitim de a participa liber la alegeri.
Ca partid, vom merge la aceste alegeri și vom apăra filosofia și proiectele pe care vrem să le punem în aplicare ca forță politică", a spus el.
Răspunzînd la întrebarea dacă această formaţiune politică sprijină organizarea de alegeri parlamentare anticipate în Ucraina, Sakvarelidze a spus: „Credem că este un gest corect din partea lui Zelenski (președintele ucrainean Vladimir Zelenski – n.r.), deoarece această Radă Supremă a fost nelegitimă timp de patru ani”.
Saakașvili a spus mai devreme că nu are ambiții politice. Politicianul a subliniat că nu se grăbește să primească posturi și va fi foarte atent în alegerea sa.
Reamintim, pe 28 mai, pe pagina oficială a preşedintelui ucrainean a fost publicat decretul lui Zelenski privind întoarcerea cetățeniei ucrainene lui Mihail Saakașvili.
Adăuga comentariu