Potrivit unui videoclip postat pe contul său de Twitter, Madonna a răspuns astfel după concertul ei de sîmbătă din Las Vegas.
Interpreta hitului 'Material Girl', aşezată pe pian şi balasîndu-şi picioarele tonifiate, le-a declarat admiratorilor că trebuie "să înţeleagă" că "o regină nu ajunge niciodată tîrziu", ceea ce mass-media au interpretat drept un răspuns la denunţul în tribunal prezentat de un fan al său în comitatul Miami-Dade.
Cel care a depus plîngerea este Nate Hollander, care în august a cumpărat bilete pentru a merge la concertul Madonnei din 17 decembrie la sala Fillmore din Miami Beach.
Ora de începere a concertului era 20:30 cînd a cumpărat el biletele, însă în octombrie a fost schimbată la 22:30 de organizatorii, care - potrivit plîngerii depuse - nu au oferit deocamdată posibilitatea de a restitui banii celor care nu sînt dispuşi să stea atît de tîrziu noaptea la Miami.
Plîngerea a fost prezentată, potrivit CNN, săptămîna trecută la un tribunal din Miami Dade.
Hollander subliniază că a încercat să vîndă biletele, fără să piardă din bani, dar i-a fost "'imposibil", deoarece preţurile au scăzut odată cu amînarea cu două ore a începerii concertului.
Bărbatul susţine că a plătit 1.024,95 de dolari pentru două bilete pentru unul dintre cele şapte concerte ale turneului 'Madame X', programate la Fillmore Miami Beach At Jackie Gleason Theater, între 14 şi 22 decembrie.
Toate concertele din Miami Beach încep la orele 22:30, potrivit site-ului turneului 'Madame X'.
Adăuga comentariu