În primul tur al scrutinului prezidenţial, desfăşurat pe 31 martie, Zelenski (41 de ani) a obţinut 30,24% din voturi, iar Poroşenko (53 de ani) 15,95% din sufragii.
Rata prezenţei la vot a fost 62,8%.
Campania electorală se anunţă dificilă pentru Zelenski şi Poroşenko, în contextul în care peste 50% dintre ucrainenii care s-au prezentat la urne nu au votat pentru niciunul dintre cei doi candidaţi calificaţi în finala scrutinului prezidenţial.
În primul tur, cei aproape 30 de milioane de ucraineni cu drept de vot au avut de ales dintre 39 de candidaţi, un record în istoria modernă a Ucrainei.
Adăuga comentariu