X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Una dintre cele mai bogate familii a făcut o donație de 200 milioane de dolari

7 feb. 2019,, 21:02   Externe
2988 0

Celebrul Muzeu de artă modernă (MoMA) din New York a primit o donaţie de 200 de milioane de dolari de la moştenitorii lui Abby Rockefeller, una dintre fondatoarele instituţiei, inaugurată în 1929, potrivit Le Figaro.

Aceasta este una dintre cele mai mari sume donate unui muzeu şi, în cazul MoMA, va fi folosită pentru ultima etapă a lucrărilor care vizează lărgirea cu aproximativ 3.600 de metri pătraţi a sediului instituţiei newyorkeze, scrie mediafax.ro.

La momentul înfiinţării muzeului, Abby Rockefeller s-a numărat printre iniţiatori, fără să contribuie financiar.

Suma de 200 de milioane de dolari acoperă jumătate din costurile lucrărilor, care se vor încheia în toamna acestui an. De altfel, muzeul va fi închis în perioada 15 iunie - 21 octombrie.

Muzeul nu poate obţine fonduri nici din partea autorităţilor locale, nici a statului New York şi nici a guvernului federal, sprijinindu-se doar pe donaţii private.


În ultimii ani, MoMA, unul dintre cele mai întinse şi mai importante muzee de artă din lume, a mai primit donaţii consistente. În mai 2018, a primit o parte din încasările generate la licitaţie de colecţia de artă a lui David şi Peggy Rockefeller. Peste 820 de milioane de dolari au rezultat în urma licitaţiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?