"Aşa cum am afirmat încă de săptămîna trecută, de sîmbătă, am pornit în toate demersurile în care le-am întreprins de la realitate. Realitatea matematică este cea pe care o cunoaştem cu toţii şi am sperat că prin demersurile pe care le-am întreprins să reuşesc să cristalizez o soluţie politică astfel încît să putem să obţinem acordul pentru un guvern minoritar în parlament. Au fost două decizii ale celor două partide politice care au anunţat în unanimitate că nu vor vota guvernul minoritar, fapt pe care l-am discutat astă seară în Biroul Executiv şi acesta a decis retragerea mandatului, motiv pentru care am să depun mandatul", a afirmat Ciucă.
El a adăugat că are convingerea că toate activităţile partidelor politice trebuie să se bazeze pe dialog. "Fac din nou apel la responsabilitate astfel încît să se găsească o formulă consolidată de majoritate pentru a putea să avem un guvern", a subliniat Ciucă.
Nicolae Ciucă a susţinut că "realitatea este cea care a determinat ca în această seară să se convoace BEx al PNL şi să se decidă depunerea mandatului".
Biroul Executiv al PNL a decis, luni seara, ca Nicolae Ciucă să-şi depună mandatul de premier desemnat şi flexibilizarea mandatului de negociere, a anunţat preşedintele liberalilor, Florin Cîţu.
Adăuga comentariu