„sînt nerăbdător, abia aştept să cunosc circuitul şi oraşul. Am venit aici cu tatăl meu şi l-am văzut concurînd la Melbourne. A fost super şi acum sînt nerăbdător să conduc eu însumi aici şi trăiesc propria mea experienţă în Formula 1 în Australia”, a declarat pilotul echipei Haas.
Mick Schumacher participă pentru prima oară la acest Grand Prix după ce a scăpat nevătămat dintr-un grav accident în calificările pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite, în urmă cu două săptămîni.
Acesta este pregătit să facă o cursă bună la Melbourne, unde tatăl său, septuplu campion mondial, a cîştigat de patru ori la volanul lui Ferrari în anii 2000.
Michael Schumacher a stabilit un record de tur de circuit la Melbourne în 2004, care este în vigoare şi în prezent. Michael Schumacher a fost victima unui grav accident de schi în 2013.
Adăuga comentariu