Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Suma impunătoare donată de Messi în lupta cu COVID-19

12 mai. 2020,, 20:32   Externe
2071 0

Lionel Messi a fost unul dintre sportivii implicați activ în lupta împotriva COVID-19 în Argentina și în Spania.

Starul Barcelonei a donat în ultimele săptămîni 1.000.000 de euro către spitalele din Spania și Argentina, iar banii au fost folosiți pentru achiziționarea materialelor de protecție și echipamentelor medicale necesare în această perioadă.

Silvia Kassab, directorul executiv al Fundației Garrahan, inițiatoarea campaniei ”Împreună pentru sănătatea Argentinei”, a transmis un mesaj de mulțumire către Lionel Messi: ”Sîntem recunoscători că munca noastră este apreciată, iar această donație ne ajută să luptăm în continuare pentru sănătatea publică din Argentina”, transmite digisport.ro.

Lionel Messi a reluat, cu Barcelona, antrenamentele individuale, la baza clubului, așa cum s-a întîmplat cu toate formațiile din primele două ligi din Spania, în vederea reînceperii La Liga.

Fotbalul în Spania s-ar putea relua, cel mai probabil, la jumătatea lunii viitoare, odată cu disputarea etapei a 28-a. În momentul suspendării campionatului, Barcelona era lider în La Liga, cu două puncte avans față de Real Madrid.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?