Dacă tot mai cauți o dietă pe care să o urmezi, iată care sînt cele pe care în mod cert nu ar trebui să le încerci:
1. Dieta ketogenică
Dieta ketogenică este una dintre cele mai cunoscute diete, mai ales pentru faptul că este folosită de mai multe celebrități, printre care Kourtney Kardashian sau Halle Berry. Această dietă presupune să consumi grăsimi și proteine. În același timp, în timpul dietei nu ar trebui să mănînci deloc fast-food.
2. Dieta fără zahăr
Fie că ai încercat pînă acum sau nu, însă dacă vrei să faci o schimbare pe termen scurt, poți renunța la alimentele care conțin zahăr. În cantități foarte mari, zahărul nu ne face deloc bine, așa că ar trebuie să eviți pe cît posibil dulciurile, însă nu este recomandat să îl elimini complet din dietă. Un consum ridicat de zahăr duce la boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, obezitate și chiar cancer.
3. Dieta cu sucuri
Cele mai multe sucuri de fructe îți detoxifiază organismul, însă pe termen lung nu sînt o alegere potrivită deoarece te poți simți deshidratată. Din acest motiv, poți avea dureri de cap, să te simți slăbită. În acest sens, nici smoothie-urile nu sînt sănătoase deoarece ele conțin foarte mult zahăr și grăsimi.
4. Dieta cu oțet de mere
Oricît de greu ți s-ar părea de crezut, dieta cu oțet de mere este extrem de cunoscută și folosită de către vedetele de la Hollywood, printre care și Megan Fox. Cu toate acestea, specialiștii ne recomandă să folosim oțetul de mere doar în prepararea sosurilor pentru salate.
5. Dieta alcalină
Dieta alcalină presupune să consumi cît mai multe alimente care te ajută la creșterea cantității de oxigen din sînge. Printre aceste alimente se numără verdețurile, morcovii, avocado sau quinoa. Însă, trebuie să reții faptul că organismul nostru are propriul mecanism prin care păstrează nivelul de pH al sîngelui.
6. Dieta Whole 30
Dieta Whole 30 presupune să eviți preparatele procesate, zahărul, cerealele, lactatele, fasolea și nucile. Chiar dacă pe termen scurt poate fi o soluție ideală, pe termen lung îți poate fi greu să urmezi această dietă deoarece te determină să mănînci destul de puține preparate.
7. Dieta cu suc de țelină
Sucul de țelină poate reduce inflamațiile și durerile musculare după antrenamente, însă, află că sucul de țelină nu te poate ajuta și să slăbești.
8. Dieta bazată pe băuturi cu cărbune activ
Cărbunele activ te ajută să elimini toxinele din organism, avînd un efect detoxifiant. Cu toate că cele mai multe tratamente de îngrijire a pielii, dar și diferitele produse de curățare a tenului conțin cărbune activ, în realitate băuturile care conțin cărbune activ nu te ajută.
9. Dieta cu grapefruit
Dieta cu grapefruit presupune ca la fiecare masă pe care o ai să consumi grapefruit. Această dietă ar trebui să o urmezi timp de 12 zile și ar trebui să consumi 1.000 de calorii pe zi. Pe termen scurt poți scăpa de cîteva kilograme în plus, însă pe termen lung, mai ales după ce trec cele 12 zile, poți pune la loc kilogramele pe care le-ai pierdut.
10. Dieta cu mîncare pentru bebeluși
Probabil că pînă acum nu ai auzit de această dietă deoarece ea nu este chiar atît de cunoscută. Această dietă presupune să mănînci mîncare pentru bebeluși atît la micul-dejun, cît și la prînz. Cu toate astea, un borcan de mîncare pentru bebeluși are între 30 și 70 de calorii, conținînd puține proteine și grăsimi sănătoase.
11. Dieta Dukan
Dieta Dukan este una dintre cele mai cunoscute diete și te poate ajuta să slăbești destul de multe kilograme deoarece are un plan alimentar foarte bine pus la punct care conține opt categorii de alimente pe care trebuie să le consumi. Aceste categorii sînt: carnea roșie, organelele de animale, pește, fructe de mare, carne de pasăre, mezeluri, ouă și lactate. Ea poate fi periculoasă pentru persoanele care s-au confruntat în trecut cu probleme de sănătate sau de alimentație.
12. Dieta Paleo
Dieta Paleo poate fi destul de dificil de urmat deoarece presupune să nu mănînci deloc lactate, legume, cereale, cartofi și alimente care conțin zahăr rafinat. De asemenea, trebuie să elimini din alimentație și cafeaua și pîinea.
13. Dieta cu mîncare vegană, timp de 22 de zile
Beyonce și Jay-Z se numără printre vedetele care au încercat această dietă cu mîncare vegană timp de 22 de zile. Poate fi destul de restrictivă deoarece trebuie să elimini preparatele procesate și să mănînci cît mai sănătos. Pe lîngă asta, dacă ești o persoană activă, te poți simți slăbită deoarece porțiile au calorii destul de puține.
14. Dieta cu mîncare raw vegană
Cu toate că în ultima vreme există o modă în ceea ce privește mîncarea raw vegană, ea presupune schimbarea completă a stilului de viață deoarece tot ceea ce mănînci trebuie să fie în stare crudă, nepreparată termic. Dieta poate avea și anumite riscuri, printre care faptul că unele alimente crude pot fi toxice pentru organism.
Adăuga comentariu