Cometa C/2020 F3, botezată Neowise, a fost descoperită primăvară această și este vizibilă cu ochiul liber.
Ea poate fi observată cu ochiul liber, însă pentru o identificare mai ușoară este indicată folosirea unui binoclu. Perioada optimă este 15 - 25 iulie, cînd lumina Lunii este mai slabă, scrie ziare.com.
La începutul lunii, ea a fost mai vizibilă dimineață, în jurul orei 04.00, iar după dată de 12 iulie poate fi văzută și seară, potrivit Observatorului Astronomic "Vasile Urseanu".
Pentru a putea fi observată cometa trebuie să fie senin și trebuie aleasă o zona cît mai puțîn populată, deoarece luminile orașului îngreunează destul de mult identificarea ei.
Cometa C/2020 F3 a fost observată pentru prima dată în luna martie și a primit numele Neowise, după misiunea în cadrul căreia a fost descoperită de astronomi.
Neowise este una dintre puținele comete care pot fi văzute cu ochiul liber în acest secol, cercetătorii spunînd că ea ar putea fi din nou vizibilă abia peste 6.800 de ani.
Adăuga comentariu