Un tribunal german a impus producătorului auto Tesla să oprească curăţarea terenului forestier de lîngă Berlin, unde urma să fie construită prima fabrică europeană a Tesla. Decizia instanței este o victorie pentru activiştii de mediu locali, relatează Mediafax.
Constructorul auto a anunţat în noiembrie anul trecut intenţia de a construi o gigafabrică în Gruenheide, în estul statului Brandenburg.
Hotărîrea judecătorească vine după ce autorităţile de mediu au dat undă verde pentru a curăţa 92 de hectare de pădure pentru uzină.
Plîngerea a fost depusă de un grup ecologist local numit Gruene Liga Brandenburg (Liga Verde Brandenburg).
Sute de localnici au protestat faţă de ameninţarea pe care fabrica o reprezintă pentru fauna sălbatică locală şi aprovizionarea cu apă.
Tesla are în prezent două gigafabrici, în Statele Unite şi una în Shanghai, China.
Adăuga comentariu