Sursa guvernamentală, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a mai spus că guvernul italian ar fi avut nevoie de sprijinul parlamentului pentru a lua parte la orice acţiune militară, o aprobare rapidă fiind imposibilă, notează Agerpres.
Statele Unite şi Marea Britanie au lansat mai multe lovituri aeriene şi maritime asupra Yemenului, în timp ce Ţările de Jos, Australia, Canada şi Bahrein au oferit sprijin logistic şi informaţional, au spus oficialii americani.Cel puțin cinci oameni au murit, iar alți șase au fost răniți în urma bombardamentelor, a declarat purtătorul de cuvînt militar al rebelilor, transmit dpa şi AFP.
„Inamicul americano-britanic poartă întreaga responsabilitate pentru agresiunea sa criminală”, a afirmat purtătorul de cuvînt Yahya Saree într-un comunicat pe platforma X. Potrivit lui, cele 73 de raiduri au ţintit capitala Sana'a şi guvernoratele Hodeidah, Taiz, Hajjah şi Saada.
„Aceste raiduri au provocat moartea a cinci martiri şi rănirea altor şase membri ai forţelor noastre armate”, a adăugat el. „Agresiunea nu va rămîne fără răspuns şi nepedepsită. Forţele armate yemenite nu vor ezita să atace surse de ameninţare şi toate ţintele ostile la sol şi pe mare”, a mai spus purtătorul de cuvînt.
Adăuga comentariu