„Nu vom accepta rezultatele alegerilor impuse de violatori și vom recurge la măsuri corespunzătoare, inclusiv la un protest. Acest act violent al autorităților nu va fi niciodată recunoscut drept alegeri democratice. Vom lupta”, a spus Kirkitadze.
Potrivit acestuia, Partidul Mișcarea Națională Unită va raporta foarte curînd despre „metode și strategii de luptă, inclusiv nesupunere față de autorități și acțiuni de protest”, transmite Noi.md.
Potrivit CEC din Georgia, candidații la funcția de primar din partea partidului de guvernămînt au cîștigat în patru mari orașe ale țării - Kutaisi, Batumi, Rustavi, Poti. De asemenea, ei conduc detașat în 13 orașe mici. Singurul oraș în care a cîștigat candidatul opoziției este Țalendjiha. Primarul în exercițiu al capitalei Tbilisi, Kaha Kaladze, a cîștigat al doilea tur al alegerilor municipale după numărarea voturilor la peste 92 la sută din secțiile de votare.
Anterior, liderul partidului de guvernămînt Visul Georgian, Kobahidze, a declarat că opoziția a pierdut în toate municipalitățile. Potrivit reprezentanţilor partidului în comisiile electorale regionale, candidaţii partidului de guvernămînt sînt învingători în aproape toate secţiile de votare din ţară. Kobahidze a sfătuit opoziția să aștepte următoarele alegeri parlamentare care vor avea loc în țară în 2024.
Adăuga comentariu