Respingerea este mai degrabă o chestiune cronică, de aceea au existat anumite dubii cu privire la o a doua procedură, scrie Futurism.
Conform unei declaraţii a agenţiei biomedicale franceze şi a Serviciului Naţional de Sănătate al Franţei, „această nouă grefă arată pentru prima dată că re-transplantarea este posibilă în cazul respingerii cronice”.
Deşi operaţia a fost terminată, mai este nevoie de cîteva săptămîni pînă cînd doctorii pot decide dacă intervenţia a fost un succes. Mai puţin de 40 de transplanturi de faţă au fost realizate, astfel statisticile efectelor pe termen lung lipsesc. Totuşi, dacă procedura va fi încununată de succes, va deschide calea pentru potenţialul de re-transplantare şi pentru alte persoane.
Ca o măsură preventivă la respingere, care este întotdeauna o mare posibilitate în cazul acestui tip de transplant, medicii trebuie să administreze o serie de medicamente pacientului pentru tot restul vieţii, pentru a inhiba anumite reacţii imunitare. Acestea sînt însă deosebit de riscante, cel mai elocvent caz fiind chiar primul caz de transplant de faţă de acum 12 ani, cînd Isabelle Dinoire a murit de cancer, iar cel mai probabil, conform doctorilor, maladia a fost provocată de tratament.
Adăuga comentariu