De șapte ori campion la F1, Schumacher s-a lovit grav la cap, iar medicii i-au oferit de la început puține șanse de recuperare.
De atunci, puține se știu despre fostul mare sportiv. Familia a oferit foarte puține detalii despre starea acestuia. Știm cu siguranță însă că Schumacher nu și-a revenit și se află în prezent în locuința sa din Elveția, unde are parte de îngrijire medicală permanentă.Puțină lumină în acest tragic caz a făcut profesorul-doctor Steven Laurey, despre care se spune că ar fi unul dintre cel mai bine cotați specialiști în descifrarea stării comatoase. Acesta a oferit un interviu pentru sudinfo.be, preluat de adevarul.ro.
„Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este de mult în comă. Coma durează cîteva zile sau cîteva săptămîni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul îşi poate reveni chiar şi după un an sau mai mult, dar evoluţia este foarte lentă, iar preţul este o imensă muncă pentru reabilitare. În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atît de afectat, încît recuperarea intelectuală este puţin probabilă. Timpul este împotriva noastră”, a precizat acesta.
Adăuga comentariu