Detalii, în exclusivitate pentru Paginademedia, a oferit Iuliana Marciuc, manager de proiect al selecţiei naţionale Eurovision.
Iuliana Marciuc povesteşte şi cum a reuşit să o aducă în spectacol pe Jamala, cea care a cîştigat Eurovision în 2016, iar la după începerea războiului a intrat în România cu cei doi copii, lăsîndu-şi soţul în Ucraina.„În primele două zile de război, l-am contactat pe Dan Bălan prin intermediul impresarului său", povesteşte Iuliana Marciuc. „L-am găsit la Kiev, unde filma pentru Vocea Ucrainei, emisiune în care este jurat."
„Dan Bălan a încercat să iasă din ţară, a vrut să ajungă în România. I s-au eliminat toate variantele de zbor. Chiar avea bilete de avion luate pe mai multe curse, însă toate au fost anulate. După două zile de încercări eşuate de a ieşi din ţară, ne-a anunţat cu regret că nu mai poate participa la selecţia finală din România.”
Ultima dată cînd Iuliana Marciuc a luat legătura cu Dan Bălan a fost duminică, a mai încercat să-l contacteze și ieri, 3 martie, dar fără succes.
Ultima postare a lui Dan Bălan pe Instagram este de acum cinci zile, de luni, 28 februarie.
„Va fi o scînteie! Fiţi oameni, că veţi avea necazuri! Doamne, Salvează Ucraina! Toată inima este alături de tine!" a mai scris Dan Bălan în postare.
Adăuga comentariu