Nicolas Chaillan, care a demisionat în semn de protest faţă de ritmul lent al transformării tehnologice în armata americană, a subliniat că eşecul de a răspunde în faţa acestor progrese ale Chinei plasează SUA pe o poziţie de risc, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.
„Nu avem nicio şansă să concurăm cu China în următorii 15-20 de ani. Aşa stau lucrurile în momentul de faţă; lupta este pierdută, după părerea mea”, a declarat fostul responsabil american.Potrivit acestuia, China este pe cale să domine viitorul lumii, controlînd totul, de la subiectele media la geopolitică, în timp ce apărarea cibernetică în unele departamente guvernamentale din SUA este la „nivel de grădiniţă”, transmite Agerpres.
Chaillan a criticat în acelaşi timp ezitările companiei Google de a coopera cu Departamentul american al apărării în ce priveşte inteligenţa artificială (AI), precum şi îndelungatele dezbateri legate de etica AI, acestea fiind responsabile, în opinia sa, de rămînerea în urmă a SUA.
În China, companiile sînt obligate să coopereze cu guvernul lor şi fac „investiţii masive” în AI, fără consideraţii de natură etică, a adăugat fostul responsabil american.
China, care este a doua cea mai mare economie a lumii, ar putea ajunge să domine mare parte din principalele noi tehnologii, în special AI, biologie sintetică şi genetica, peste aproximativ un deceniu, conform unor evaluări ale serviciilor de informaţii occidentale, notează Reuters.
Adăuga comentariu