”Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie şi doreşte să-i ajute pe britanicii care trăiesc în Uniune să fie total pregătiţi pentru Brexit. Aceste fonduri le vor permite cetăţenilor să primească ajutoarele de care au nevoie pentru a-şi proteja drepturile de reşedinţă şi acces la servicii”, a declarat ministrul de externe britanic, Dominic Raab.
Fondurile vor fi distribuite prin intermediul organizaţiilor non-profit cărora le va reveni sarcina de a-i informa pe cetăţenii britanici cu privire la nevoia de a solicita un permis de reşedinţă, de a se înregistra în sistemul de sănătate al ”ţării gazdă” şi de a-şi echivala permisul auto. Aceste organizaţii vor asista persoanele care solicită ajutor în obţinerea acestor documente, potrivit Agerpres.
Guvernul de la Londra subliniază că acest program vine în completarea serviciilor de care britanicii pot deja beneficia prin intermediul legaţiilor diplomatice ale Regatului Unit în Uniunea Europeană. Ambasadele şi consulatele britanice au organizat 541 de sesiuni informative începînd din noiembrie 2017 pentru a-i ţine la curent pe britanicii rezidenţi în străinătate cu privire la situaţia lor post-Brexit.
Adăuga comentariu