Colecția include opere ale artiștilor Damien Hirts, Bridget Riley și Peter Doig și va fi scoasă la licitație de casa Sotheby's. Se estimează că doar o singură lucrare ar valora peste 1 milion de lire sterline. British Airways intenționează să vîndă 10 opere de artă, relatează digi24.
Săptămîna trecută, directorul Alex Cruz a anunțat că se vor lua măsuri drastice pentru a se asigura supraviețuirea companiei, după ce sectorul transportului aerian a fost afectat de pandemia de coronavirus. Potrivit acestuia, compania ar putea concedia 12.000 de angajați, însă nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la numărul concedierilor.
British Airways nu este singura companie afectată. Lufthansa a anunțat miercuri că va renunța la 22.000 de angajați, jumătatea dintre aceștia fiind din Germania. Operatorul estimează că recuperarea va fi lentă și se așteaptă să-și reducă flota cu pînă la 100 de avioane după criză.
Adăuga comentariu