Printre ele se numără și premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern (nr. 32), care a învins primul și al doilea val de virus în țara sa prin implementarea unor proceduri stricte de blocare și carantină. Iar președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen (nr. 37), a implementat un program riguros de urmărire a contactelor în ianuarie.
Țările democratice în care drepturile omului sunt respectate și în care femeile sunt capabile să ajungă în poziții de top în societate sunt și țările care sunt cele mai bine echipate pentru a face față crizelor de Covid-19 Premierul norvegian Erna Solberg (locul 52), în timpul unei conferințe din noiembrie: Din clasamentul celor mai puternice femei mai fac parte, printre altele, Regina Elisabeta a Marii Britanii, realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey sau Rihanna, artista născută în Barbados.
Adăuga comentariu