Potrivit politicianului, în ultimele zile nu au fost înregistrate confruntări la graniță, iar armata azeră, care a pătruns pe teritoriul armean, a acționat în cadrul delimitării frontierei.
"Partea armeană nu răspunde adecvat la acest proces. Adresarea Armeniei la CSTO cu privire la această problemă nu este altceva decît o încercare de internaționalizare a problemei", a declarat serviciul de presă al lui Aliyev. Președintele, de asemenea, consideră situația de la granița celor două țări drept una stabilă și a adăugat că negocierile dintre Erevan și Baku, privind rezultatele conflictului din Nagorno-Karabah, continuă.
Adăuga comentariu