La etapa iniţială, vor fi primiţi micuţii de la 3 la 7 ani, iar într-o grupă vor sta maximum 10 copii. Prioritate vor avea copiii ai căror ambii părinţi lucrează.
În instituţiile preşcolare vor fi implementate mai multe reguli de protecţie împotriva noului tip de coronavirus. Educatorii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie, iar grupele vor fi dotate cu dezinfectante şi termometre. Totodată, de cîteva ori pe zi, vor fi dezinfectate încăperile şi vasele.
Actualmente, autorităţile locale planifică redeschiderea a trei grădiniţe din Tighina. În cazul în care proiectul-pilot va avea succes vor fi deschise şi celelalte instituţii preşcolare.
Adăuga comentariu