Tot aici, a fost prezentat un program artistic, dedicat sărbătorii de Dragobete, în cadrul căruia au evoluat interpreți de la Centrul de Creație pentru Copii „Floarea Soarelui”. Mîine, la același muzeu, vor bucura publicul cu cîntece de sărbătoare discipolii Centrului Educației Estetice „Lăstărel’’, precum și Ansamblul etno-folcloric bulgar „Văglence”. Totodată, mîine, va continua să se desfășoare atelierul de confecționare a mărțișoarelor, sub îndrumarea muzeografilor, a profesorilor centrelor de creație și a conducătorilor artistici. La finele activității, participanții se vor uni într-o horă, în curtea muzeului.
Potrivit directorului instituției, Petru Vicol, aceste evenimente reprezintă o oportunitate de a promova tradițiile noastre strămoșești de Dragobete și de a pune în valoare talentul tinerilor interpreți de folclor.
”Confecționarea mărțișoarelor are drept scop revigorarea practicilor asociate zilei de 1 martie, înscrise în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO de către Republica Moldova, România, Macedonia de Nord și Bulgaria, la 6 decembrie 2017, demonstrînd importanța lor în tezaurul cultural mondial”, a mai spus Petru Vicol.
Adăuga comentariu