Surse din cadrul Poliției Capitalei, sub protecția anonimatului, au declarat pentru Deschide.MD că mai mulți factori de decizie din cadrul poliției naționale au fost convocați într-o ședință în această dimineață la MAI de către secretarul de stat, Ianuș Erhan. Asta după ce ieri MAI a demarat mai multe anchete de serviciu.
Sursele ne-au mai spus că în urma ședinței pe marginea cazului celor doi tineri bătuți, Erhan ar fi semnat un ordin prin care i-a suspendat din funcție pe șeful interimar al IP Buiucani, Afanasie Terente, dar și pe șeful secției urmărire penală a IP Buiucani.Totodată, conform altor surse, abia astăzi, la aproape șase zile după incident, anchetatorul Evghenia Gurițanu, cea care i-a eliberat pe agresori, a decis să-l audieze și pe al doilea tânăr bătut.
Amintim că cei doi tineri au fost luați la pumni de către 7 persoane în stare de ebrietate, în noaptea de joi, 24 octombrie, în jurul orei 23:00, în Parcul Catedralei. Agresorii ar fi intenționat să le fure bicicleta.
Este de menționat că tot astăzi au apărut imagini video cu momentul când cei doi tineri sunt bătuți.
Adăuga comentariu