După cum a relatat primarul general, Ion Ceban, pe teritoriul unde anterior era amplasată o parcare particulară, acum va fi instalat un teren de joacă și agrement pentru copii, dar și un complex multifuncțional de sport în aer liber.
”De asemenea, aici urmează a fi amenajate aleile, instalat iluminatul public și mobilierul urban. Totodată, vor fi delimitate locuri de parcare pentru folosință gratuită. În preajmă, în curînd va fi reabilitată și aleea școlarilor, traversată zilnic de sute de copii și părinți spre instituțiile educaționale”, a spus Ceban.
Lucrările de amenajare vor dura pînă în luna septembrie.
Adăuga comentariu