Despre aceasta a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban, susținînd în continuare că restricţiile impuse anterior de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică trebuie anulate sau majorate salariile, transmite agora.md.
„Am văzut ieri declarațiile precum că primăria trebuie să îndeplinească în tocmai deciziile Comisiei Naționale și că nu are dreptul altfel. Vreau să precizez ce spune legislația și tare sfătui pe toți să se informeze. Conform imputernicirilor delegate comisiilor teritoriale, CESP Chișinău poate decide asupra și a altor măsuri de sanatare publică, în funcție de indicatorii epidemiologici”, a susținut Ceban.Astfel, primarul a menționat că dacă Ministerul și Guvernul continuă să ceară testarea obligatorie, profesorii din Chișinău vor fi testați la necesitate gratuit, iar pentru acest lucru s-a dispus alocarea a trei milioane de lei.
„Am solicitat ca Direcțiile sănătate și Asistență socială să organizeze tot procesul și să pregătească toate informațiile. Repet, salariul acestor persoane este de zeci de ori mai mic decît al unui ministru, deputat sau prim-ministru. Noi sîntem prea săraci să pierdem oamenii care muncesc. Dar ce fac cei cu un salariu de 1600 de lei, 1500 de lei, sîntem gata să rămînem fără bucătari pe care îi căutăm, fără pesonalul care muncește pentru bani mărunți?”, a mai subliniat Ion Ceban.
Municipalitatea anunță că va face și testarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar la necesitate, doar pentru ca elevii să continue activitatea.
Adăuga comentariu