„Am spus anterior că nimic nu se va pierde din lucrările de curățare a arborilor sau reparațiilor străzilor și trotuarelor. Am semnat o dispoziție prin care am inițiat un program social la nivel de municipalitate, cu ajutorul căruia persoanele și familiile social-defavorizate din Chișinău și suburbii vor primi ajutoare sub forme de lemne de foc din partea primăriei”, a precizat edilul.
Lemnul va fi acordat din stocurile întreprinderii municipale de gospodărire a spațiilor verzi, acumulat în rezultatul desfășurării lucrărilor silvotehnice de pe străzile din oraș.
„Astfel, de ajutoare vor beneficia: persoane în etate; persoane cu dizabilități; șomeri înregistrați la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă; familiile cu trei și mai mulți copii; familii monoparentale; familii cu tutelă asupra copiilor rămași fără ocrotire părintească cu vîrsta de pînă la 18 ani; persoane/familii cu venituri mici.
Pentru a beneficia de ajutor, cetățenii trebuie să se adreseze la direcțiile teritoriale asistență socială și la primăriile orașelor, satelor (comunelor), cu o cerere în acest sens.
„Țin să menționez că autoritățile municipale vor asigura transportarea lemnelor de foc la domiciliul beneficiarilor, atît în raza orașului Chișinău, cît și în suburbii”, a conchis edilul.
Adăuga comentariu