În scrisoarea lor deschisă transmisă reporterilor, aceștia au menționat că în ultimii 30 de ani, înfloritor altădată, Chișinăul, „orașul alb - floarea de piatră”, a fost transformat în Shanghai de la începutul secolului trecut, în favelele braziliene.
Orașul a fost desfigurat de mii de construcții lîngă clădirile rezidențiale supraetajate; suprastructuri, balcoane, mansarde, terase, atașate clădirilor înalte construite în perioada sovietică.
Potrivit orășenilor, toate aceste „lucrări de arhitectură moldovenească” au fost ridicate cu încălcări grave ale codurilor și regulilor de construcție, standardelor de urbanism și a altor acte legislative în domeniul arhitecturii și construcției.
În scrisoare este subliniat faptul că mulți cetățeni, fiind obraznici din cauza că nu sînt pedepsiți, au îndrăznit să acapareze cîțiva ari din terenul municipal în apropierea apartamentului cumpărat și să construiască pe acest teren un conac adevărat cu mai multe niveluri, cu garaj, saună, sculpturi și havuzuri și să îngrădească toată această gospodărie cu un gard trainic.
Trebuie menționat faptul că recent s-a aflat despre un mare scandal în sectorul Botanica în legătură cu construcția ilegală de pe bulevardul Traian. În special, prin hotărîre judecătorească a fost înregistrată proprietatea de pe Bulevardul Traian, 5/3 - restaurantul „La Vista”, construit pe trotuar. În ciuda faptului că această porțiune de drum este destinată traficului pietonal, acest lucru nu a împiedicat agentul economic să acapareze o parte din trotuar.
Alarma în legătură cu această construcție au fost dată de către organizațiile de protecție a mediului, care sînt nedumerite de modul în care a fost posibilă acapararea spațiului public și distrugerea spațiilor verzi din oraș. Ecologii presupun că în această zonă au fost tăiați copaci, pentru ca să poată fi ridicată structura.
La acest incident au reacționat activ rețelele sociale. Internauții au anunțat că vor depune o petiție prin care vor solicita pedepsirea administratorilor și judecătorilor locali care au permis înregistrarea clădirii. Locuitorii cer implicarea procuraturii.
Adăuga comentariu