Potrivit datelor serviciului unic 112, de cele mai multe ori, apelurile despre mașinile parcate neregulamentar vin din partea cetățenilor, iar în 2022 au fost înregistrate peste 13 mii de astfel de urgențe.
Este aproape imposibil să găsești un loc de parcare, în orele de vîrf, în centrul capitalei. De aceea, pe strada Titu Maiorescu, șoferii parchează mașinile chiar pe trotuar.Mașinile parcate la întîmplare sînt ridicate de oamenii legii și duse la o parcare privată din comuna Trușeni. Managerul parcări spune că 80 la sută dintre acestea sînt evacuate, deoarece conducătorul auto nu avea permis, se afla în stare de ebrietate sau autoturismul avea defecțiuni. Tot aici sînt aduse și vehiculele implicate în accidente rutiere.
„Plata pentru mijlocul de transport, transportare, îmbarcare și debarcare este 790 de lei. 12 lei ora, 9 lei jumătate de oră și după a șasea zi este 250 de lei, în cazul în care nu a fost ridicat mijlocul de transport”, spune managerul parcării, Ion Crețu.
„Noi sîntem conștienți că problema locurilor de parcare este una stringentă în municipiu Chișinău, dar și în alte localități. Dar nu putem să admitem situații cînd unitățile de transport blochează circulația sau creează impedimente altor participanți la trafic”, spune șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere a Direcției poliție de patrulare a INSP, Pavel Apostol.
Potrivit oamenilor legii, în Republica Moldova, în anul 2022, au fost întocmite peste 20 de mii de procese verbale, după ce șoferii au parcat neregulamentar.
Adăuga comentariu