Despre acest lucru a anunțat primarul general al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, menționând că, în special, pe ultima sută de metri este construcția unui teren de minifotbal în cartierul Poşta Veche.
Pe stradela Studenților 7/1 din sectorul Rîșcani se desfăşoară lucrări de amenajare a terenului de minifotbal, care era într-o stare deplorabilă. Locuitorii din preajmă au solicitat de mai multe ori ca acest teren să fie amenajat.
Lucrările au presupus: nivelarea suprafeței terenului și a platformelor de terasament; așternerea unui strat de fundație din piatră; instalarea acoperirii de amortizare a terenului de minifotbal; instalarea gazonului artificial pe teren; instalarea porților de fotbal; montarea corpurilor de iluminat; montarea plasei în jurul stadionului.
De asemenea, sînt spre finalizare lucrările de reconstrucție a două terenuri de basket din str. D. Rîșcanu 11 și din str. Grădinilor 58.
În derulare este şi proiectul municipal ce prevede lucrări de reconstrucție și reparație a 8 terenuri de sport din curțile blocurilor de locuințe.
Lucrările de reparație includ următoarele adrese: str. Cetatea Albă 5; str. Cuza - Vodă 45; str. Salcâmilor 22/2; str. Nicolae Sulac 8; str. Matei Basarb 9/1; str. Miron Costin 10; str. Academiei 9/1; str. G. Latina 15/1.”Noi punem accent pe amenajarea spaţiilor pentru sport din capitală, pentru confortul cetăţenilor”, a subliniat Ion Ceban.
Adăuga comentariu