Asta după ce, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința acestuia pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.
Potrivit sesizării înregistrate la Cancelaria ANI, „subiectul vizat a avut interese personale asupra unui proiect cu privire la modificarea Codului urbanistic zonal al unui teren din strada Belinski 4”. În cadrul controlului inițiat, inspectorul de integritate a stabilit că fostul arhitect șef al Capitalei, cu cîteva luni înainte de numirea sa în funcție, a elaborat un Plan Urbanistic Zonal pentru terenul din strada Belinski 4, fiind contractat de către un SRL.
Pînă la numirea sa în funcție, în cadrul ședințelor Consiliului municipal Chișinău a fost discutat subiectul de includere pe ordinea de zi a proiectului de decizie cu privire la aprobarea acestui plan urbanistic zonal din strada Belinski 4. În septembrie 2016, subiectul este numit în funcția de arhitect șef-interimar, iar în noiembrie 2016, acesta emite o rezoluție pe o cerere depusă de același SRL, care anterior a contractat serviciile fostului arhitect șef de elaborare a planului, scrie realitatea.
În rezoluție, Sergiu Borozan a indicat faptul că, fiind autorul acestui plan „oferă împuternicirile adjunctului său de a examina și semna după caz autorizația de construcție al obiectului din strada Belinski 4”. Astfel, autorizația este semnată de către adjunctul său, iar ulterior fostul șef arhitect depune o pretinsă declarație despre conflictul de interese, abia după ce situația de conflict a fost deja consumată.
În rezultatul materialelor acumulate la dosar, inspectorul de integritate a decis că „fostul arhitect șef al Capitalei a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin – neinformarea în scris la șeful ierarhic superior, în termen de 3 zile, despre conflictul de interese real în care se află, nesoluționarea situației de conflict de interese real și semnarea prin intermediul unei persoane terțe – arhitectul șef adjunct a documentației care vizau planul urbanistic elaborat de către fostul arhitect șef”.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.
Adăuga comentariu