X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Întreruperi ale curentului electric şi suspendarea unor zboruri după trecerea taifunului Mindulle

2 oct. 2021,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2518 0

Taifunul Mindulle, însoţit de ploi torenţiale şi rafale puternice de vînt, a lovit vineri coasta de est a Japoniei provocînd întreruperi ale curentului electric şi suspendarea a peste o sută de zboruri.

Taifunul cu numărul 16 din acest sezon în Oceanul Pacific, calificat drept "foarte puternic" de Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA), a atins vineri dimineaţă uscatul în Japonia, în dreptul insulelor Izu, la sud de Tokyo, şi a prefecturii Chiba, din estul capitalei nipone.

Se prevede ca taifunul să provoace în cursul zilei precipitaţii de pînă la 120 de milimetri la Izu şi în regiunea Kanto, (de care aparţine Tokyo), precum şi rafale de vînt de peste 100 de kilometri pe oră.

Aceste condiţii extreme au afectat reţeaua de electricitate în unele puncte, lăsînd fără curent peste 1.600 de gospodării în Izu, 6.200 în Chiba şi peste 1.000 în regiunea învecinată Ibaraki, potrivit informaţiilor televiziunii de stat NHK.

Au fost de asemenea suspendate 120 de zboruri locale cu aterizări sau plecări, de pe aeroportului tokyot Haneda, şi au fost afectate orarele liniilor ferate ce fac legătura între capitală şi prefecturile Chiba şi Ibaraki, înregistrînd numeroase întîrzieri şi suspendări ale unor trenuri, potrivit companiei feroviare nipone.

JMA a avertizat asupra riscului unor alunecări de teren, revărsări ale rîurilor şi valuri puternice, care pot ajunge pînă la 11 metri înălţime în zonele de coastă.

Autorităţile japoneze au semnalat că deocamdată nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale semnificative, dar au avertizat populaţia să fie precaută, deoarece taifunul va continua să avanseze de-a lungul coastei, spre nord-est, în cursul zilei de sîmbătă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?