''Este o descoperire foarte importantă întrucât este prima dovadă arheologică a existenţei unei industrii feniciene a vinului în Liban. Ne oferă informaţii despre economia Feniciei'', a adăugat Helene Sader, unul dintre arheologii care a condus echipa, transmite agerpres.ro.
''Am avut dovezi scrise ale vinului fenician de la Byblos (în nordul Libanului) şi Sidon (în sud), iar acum avem dovezi arheologice referitoare la producţia de vin feniciană'', a spus aceasta.
Cercetările au fost finanţate de AUB, Universitatea Germană din Tubingen şi de Institutul Arheologic German din Berlin.
Presa pentru obţinerea vinului a fost descoperită la Tell el-Burak, la sud de oraşul-port Sidon (în sudul ţării).
''Tell el-Burak a fost mărginit la sud-vest şi sud-est de un zid cu lăţimea de 2,5 metri. La sud de aceste ziduri, am descoperit un teasc pentru vin foarte bine conservat. A fost construit pe versantul dealului'', se precizează într-un comunicat de presă publicat de Universitatea din Tubingen.
În comunicat se mai spune că cercetările de la Tell el-Burak au arătat că strugurii erau cultivaţi pe suprafeţe extinse în localitate.
Experţii presupun că, timp de câteva secole, vinul a fost produs aici pe scară largă.
Vinul avea o semnificaţie deosebită pentru fenicieni, care îl foloseau de asemenea în ceremoniile lor religioase.
Adăuga comentariu