Savanţii de la Southwest Research Institute au studiat o pereche neobişnuită de asteroizi, descoperind că existenţa lor indică o rearanjare a planetelor în trecutul îndepărtat al Sistemului Solar.
Aceste două corpuri, numite Patroclus şi Menoetius, sînt ţintele viitoare misiuni Lucy ale NASA. Au un diametru de circa 110 kilometri şi gravitează una în jurul celeilalte, iar perechea orbitează Soarele. De asemenea, este singurul sistem binar în populaţia de corpuri străvechi denumite asteroizi troieni. Perechea se află la aproximativ aceeaşi distanţă de Soare ca Jupiter, scrie Science Daily.
„Asteroizii troieni au fost capturaţi cel mai probabil în perioada de instabilitate dinamică, atunci cînd orbitele planetelor gigantice - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun - nu erau stabile”, a precizat David Nesvorny, autorul principal al studiului publicat recent în Nature Astronomy. Aceste mişcări au împins Uranus şi Neptun spre exterior, unde au dat peste o populaţie primordială numeroasă de corpuri mici care astăzi sînt cel mai probabil obiectele din Centura Kuiper de la marginea Sistemului Solar. „Corpuri mici ale acestei Centuri Kuiper primordiale au ajuns în interior, iar cîteva dintre acestea au rămas prinse - de aici denumirea de asteroid troian”, a adăugat cercetătorul.
O problemă cheie cu acest model de evoluţie al Sistemului Solar a fost perioada în care evenimentul acesta s-a produs. În lucrare, savanţii demonstrează că existenţa perechii Patroclus-Menoetius indică faptul că instabilitatea dinamică la planetele gigantice a trebuit să fi avut loc în primele 100 de milioane de ani de la formarea sistemului.
Modelele recente sugerează că aceste tipuri de perechi sînt vestigii de la prima perioadă a Sistemului Solar, atunci cînd perechi de corpuri mici se puteau forma în mod direct în urma coagulării norilor de „pietriş”.
„Observaţiile asupra Centurii Kuiper de astăzi arată că asemenea sisteme binare erau foarte comune în timpurile străvechi”, a precizat William Bottke, co-autor al lucrării. „Doar cîteva mai există acum în orbita lui Neptun. Întrebarea este cum putem interpreta supravieţuitorii”, adaugă acesta.
Dacă instabilitatea întîrzia cîteva sute de milioane de ani, aşa cum arată unele modele, coliziunile cu discul format din aceste corpuri primordiale mici ar fi tulburat aceşti binari fragili, iar niciunul nu ar fi ajuns în populaţia troiană.
De asemenea, modelul instabilităţii are consecinţe importante pentru planetele solide, mai ales în ceea ce priveşte apariţia craterelor pe planete precum Marte şi Mercur acum 4 miliarde de ani.
Adăuga comentariu