Pentru meciul de astăzi, din cauza suspendărilor, selecționerul Roberto Bordin nu va putea conta pe trei jucători importanți, Igor Armaș și Vadim Rață (ambii Voluntari, Romînia) și Ion Nicolaescu (Dunajská Streda, Slovacia).
De asemenea, portarul Dumitru Celeadnic (Sheriff Tiraspol) și atacantul Vitalie Damașcan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe, România) sînt accidentați și la fel nu vor putea ajuta echipa, inclusiv în disputele următoare.
Meciul Moldova - Austria se va juca cu prezența spectatorilor, pe stadionul Zimbru din capitală, de la ora 21:45, iar numărul acestora în tribune va constitui 50% din capacitatea arenei.
Întîlnirea va fi deservită de o brigadă de arbitri din Anglia, condusă de Paul Tierney. El va fi ajutat de conaționalii, asistenții Daniel Cook și Constantine Hatzidakis. Al patrulea oficial va fi Darren England.
Vă reamintim, că la partida contra austriecilor va fi folosit în premieră sistemul de arbitraj asistent video (VAR). Implementarea acestui sistem va fi realizat pe stadionul Zimbru cu utilizarea echipamentului furnizat de UEFA. Responsabili de arbitrajul electronic vor fi australianul Jarred Gavan Gillett și englezul Lee Betts.
Meciul va fi transmis în direct de postul de televiziune Prime.
Adăuga comentariu