În runda a doua în proba de simplu, Radu Albot l-a întîlnit pe reprezentantul Elveției, cîștigător a 100 titluri ATP. Sportivul moldovean se impune în primul set cu scorul 6:4. În cel de-al doilea set, după o luptă aprigă pentru fiecare punct, Radu cedează cu scorul 5:7. În setul decisiv, reprezentatul nostru îl urmează pe Federer îndeaproape pînă la scorul 3:3, însă elvețianul reușește să se impună spre final cu scorul 6:3.
După un meci spectaculos de 2 ore și 9 minute, Radu se oprește în runda a doua în proba de simplu a competiției de la Miami.
Totuși, turneul ATP Masters 1000 nu se încheie pentru Radu Albot! Sportivul nostru participă în proba de dublu a turneului în pereche cu Nikoloz Basilashvili. Duetul moldo-georgian s-a calificat în runda a doua, unde vor întîlni perechea austriaco-croată Oliver Marach și Mate Pavic.
Adăuga comentariu