La finalul partidei, Leo Messi, vedeta argentinienilor, a lăsat cîteva impresii pe rețelele de socializare. Superstarul de la PSG a recunoscut că a fost un meci extrem de dificil și s-a arătat dezamăgit de arbitrajul partidei, transmite Noi.md cu referire la digisport.ro.
Messi l-a criticat pe centralul brazilian Wilton Sampaio pentru deciziile pe care le-a luat, iar sextuplul cîștigător al Balonului de Aur este de părere că arbitul încearcă prin orice mijloace să pună bețe-n roate reprezentativei Argentinei.”Un meci greu, dificil de jucat. A fost mult vînt, s-au închis bine și nu au lăsat spații. Arbitrul a făcut ce face de obicei atunci cînd conduce meciurile noastre.
Pare că o face intenționat, dar asta este. Am luat trei puncte importante care ne aduc mai aproape de obiectivul nostru”, a scris Leo Messi pe Instagram.
Adăuga comentariu