X 
Cutremure stiri: 502

Locul ocupat de Petrocub în clasamentul campionatului naţional de fotbal

12 aug. 2019,, 17:40   Sport
2551 0

Echipa Petrocub Hînceşti a acces pe locul trei în clasamentul campionatului naţional de fotbal în urma victoriei repurtată în etapa a 17-a.

Aceasta a învins-o într-un meci principial, în deplasare, pe Milsami Orhei. Scor final, 3-0. Autorii golurilor marcate sînt Ambros (52), Cojocari (74), Mudrac (93).

„Traversăm în prezent o serie neagră. Petrocub a învins pe merit. Golurile înscrise constituie meritul deplin al echipei adverse. Înfrîngerea suferită ar trebuie să ne readucă la realitate, să tragem concluziile necesare pentru a redresa situaţia”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul echipei Milsami, Veaceslav Rusnac.

„A fost o victorie dificilă, foarte importantă. Prima repriză a fost relativ echilibrată. Într-a doua am înscris pe contraatac primul gol, după care Milsami a încercat să egaleze, s-a deschis şi noi am speculat la maximum posibilităţile oferite”, a spus antrenorul formaţiei Petrocub, Lilian Popescu.

În celelalte partide ale etapei au fost înregistrate următoarele rezultate: Sfîntul Gheorghe SuruceniCodruLozova 1-0, Dinamo-Auto Tiraspol – Sheriff Tiraspol 0-3, Zimbru Chişinău – Speranţa Nisporeni 2-1.


Clasamentul campionatului are următoarea configuraţie: 1. Sheriff – 45 de puncte, 2. Sfîntul Gheorghe – 34 p., 3. Petrocub – 31 p., 4. Milsami – 29 p., 5. Dinamo-Auto – 21 p., 6. Speranţa – 19 p., 7. Zimbru – 9 p., 8. Codru – 3 p.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав