X 
Arşiţa stiri: 204
Jocurile Olimpice stiri: 199
Transnistria stiri: 1417

Irina Rîngaci a arătat din ce sînt făcute paturile în orășelul olimpic. Nu te așteptai la așa ceva

2 aug. 06:45   Sport
4 ore in urma 3994 0

În timp ce francezii au promis că ediția din acest an va fi una din cele mai ecologice din toată istoria Jocurilor Olimpice, luptătoarea din Republica Moldova, Irina Rîngaci, a publicat pe o rețea de socializare imagini cu paturile pe care dorm sportivii.

Din imagini se vede că cadrul patului este făcut din carton, iar salteaua este una modulară fabricată din fibre de polietilenă.

Salteaua este compusă din trei blocuri separate din fibre elastice – unul pentru a susține capul și umerii, unul pentru a susține talia și unul pentru a sprijini picioarele – care sunt închise cu fermoar într-o carcasă.

Deși pare o construcție destul de firavă, Irina Rîngaci, povestește că patul este unul rezistent, acesta putînd să susțină pînă la 10 persoane.

Sportiva fin Republica Moldova nu oferă mai multe detalii, însă spună că salteaua nu este una comodă.

@irinell.01#paris2024♬ sunet original - Irina Ringaci

De menționat, că unii olimpici au criticat, în mediul online, cazarea în satul olimpic de la Paris. Aceștia au semnalat mai multe probleme legate de mâncare, de paturile de carton, de lipsa de intimitate și de aer condiționat. Totodată, unii sportivi au ales să părăsească satul. De cealaltă parte, principala explicație a organizatorilor este parte din eforturile de sustenabilitate a Jocurilor Olimpice.

Jucătoarea de tenis, Coco Gauff, care reprezintă SUA la Olimpiadă, a postat un videoclip pe pagina de Tik-Tok, în care arată cum „10 fete” împart „două băi” la complex.

Celia Dupre, o canotoare din Elveția, într-un video spune că mulți sportivi au optat pentru hoteluri în locul satului olimpic, deoarece complexul poate fi departe de locurile de desfășurare a evenimentelor, în ciuda promisiunilor organizatorilor că cazarea lor va fi la mai puțin de 25 de minute de locurile de desfășurare a competițiilor.

Am stat o noapte în sat și nu am dormit. Patul din cutie de carton a fost atât de inconfortabil - tare ca o piatră. Și a fost foarte cald

Un alt subiect care a deranjat sportivii este cel al lipsei de aer condiționat și al căldurii din cazare.

Complexul dispune de un sistem de răcire cu apă care ar trebui să mențină instalația rece.

Sistemele de răcire cu apă sunt în general considerate mai eficiente decât aerul condiționat, dar nu există nicio modalitate de a seta o temperatură exactă, au declarat oficialii olimpici pentru Washington Post.

În acest context, organizatorii menționează că paturile din cutii de carton și sistemul de răcire cu apă fac parte din eforturile de sustenabilitate ale Jocurilor Olimpice, de a reduce amprenta globală de carbon a jocurilor, potrivit AP.

Mâncarea de la Satul Olimpic din Paris a fost, de asemenea, subiectul plângerilor sportivilor, aceasta fiind insuficientă în primele zile. L’Equipe a relatat înainte de ceremonia de deschidere că unii sportivi se plângeau de cantitatea de mâncare oferită de organizatori.

De menționat că paturi de acest tip au fost folosite și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, cînd la fel au fost criticate.

1
5
1
3
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав