După problemele avute în partida de debut, 2-1, contra Australiei, Didier Deschamps a decis să schimbe registrul tactic. L-a trimis în teren din primul minut pe Oliver Giroud, iar modificarea a părut una reușită. Franța a început bine.
Antoine Griezmann s-a simțit mult mai confortabil venind din linia a 2-a și a ratat două șanse importante în primul sfert de oră.Golul a venit însă de la Kylian Mbappe, noul deținător al recordului de cel mai tînar francez care înscrie la un Mondial. Puștiul lui PSG a reluat din 5 metri o minge deviată norocos de fundașii peruani, în minutul 34.
Repriza secundă a fost controlată de sud-americani. Cu o posesie de 63 la sută, naționala din Peru a pedalat însă în gol. Ocaziile importante n-au fost transformate. Lloris a fost salvat de bară în minutul 50, la șutul fabulos al lui Aquino, apoi a intervenit fără probleme la șutul trimis de Paolo Guerrero din lovitură liberă, în minutul 88. Franța a ținut bine de minge în cele 4 minute de prelungire și este matematic calificată în optimile de finală ale competiției.
Adăuga comentariu