După un început echilibrat, cu ocazii la ambele porți, egiptenii au deschis scorul. Vedeta Mohamed Salah a marcat în minutul 22, după ce a lobat mingea peste portarul Al Mosailem.
Saudiții au forțat egalarea și au pus presiune la poarta lui El Hadary. În minutul 41, Arabia Saudită a primit un penalty, dar șutul lui Al Muwallad a fost apărat de goalkeeper-ul egiptean. Scorul reprizei a fost stabilit în minutul 45+6. Arbitrul Wilmar Roldan a acordat din nou penalty, iar Salman Al Faraj a transformat fără emoții.
După pauză, ambele echipe au forțat și au avut ocazii. După minute de dominație egipteană, Arabia Saudită a dat lovitura. Salem Al Dwsari a adus victoria saudiților, marcînd în minutul 90+5 cu un șut din mijlocul careului.
Arabia Saudită a terminat grupa A pe locul 3, cu trei puncte, iar Egipt pleacă de la CM fără vreun punct.
Adăuga comentariu