La campionat au fost admiși cei mai puternici șahiști din Chișinău, Tiraspol, Bălți, Comrat, Rîbnița și Fălești cu rating internațional mai mare de 1.600, inclusiv șapte maeștri ai sportului, transmite Noi.md cu referire la IPN.
Discipolul Școlii Sportive Specializate de șah nr.7 din Chișinău, maestrul internațional Andrei Macovei din Chișinău, a acumulat 5,5 puncte din 7 posibile. Cîte 5 puncte au acumulat doi maeștri. Conform coeficienților de departajare, medalia de argint a obținut-o tiraspoleanul Egor Lașchin, iar medalia de argint i-a revenit campionului Republicii Moldova la șah clasic Dragoș Cereș, care va reprezenta țara în perioada 26 martie – 7 aprilie curent la Campionatul European individual în orașul Terme Catez, Slovenia, precizează Federația de Șah.
În campionatul feminin, campioană a devenit Svetlana Petrenco, care a acumulat 7 puncte din 8 posibile. Medalia de argint i-a revenit Victoriei Bargan, campioana țării din anul trecut. Pe locul 3 s-a clasat Alina Mihailova din Comrat.
Duminică se va afla numele campionului național la șah blitz între bărbați și campioana între femei.
Adăuga comentariu