Astfel, argentinianul de 33 de ani va rămâne cu doar cinci meciuri oficiale jucate în tricoul echipei spaniole FC Barcelona, el fiind diagnosticat cu aritmie cardiacă.
„Această conferință este pentru a vă informa că am decis să nu mai joc fotbal profesionist. Sunt momente foarte grele, dar sunt foarte mulțumit de decizia pe care am luat-o. Am pus pe primul loc sănătatea”, a precizat Aguero.
Argentinianul a mai menționat că acesta a fost și sfatul medicilor, iar decizia este de acum 10 zile.
Potrivit sursei citate, Kun Aguero a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă la începutul lunii noiembrie, atacantul argentinian a fost scos de pe teren în prima repriză a meciului cu Alaves, deoarece a acuzat probleme respiratorii.
Inițial, s-a zvonit că Aguero va fi nevoit să stea pe „bară” aproximativ nouă luni, însă cele mai sumbre previziuni s-au adeverit, iar sud-americanul nu va mai juca niciodată fotbal profesionist.
Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament
Adăuga comentariu