Arşiţa stiri: 165
Jocurile Olimpice stiri: 133
Transnistria stiri: 1412

Veronica Dragalin vine cu noi detalii în dosarul "Interpol": Tot procesul avea loc de la distanță

17 iul. 13:53   Societate
8 ore in urma 2798 0

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a venit cu noi informații pe marginea dosarului "Interpol".

"Beneficiarii schemei de corupție care implica obținerea azilului în Republica Moldova pentru a bloca și șterge Notificările Roșii Interpol, care vizează infractorii anunțați în căutare internațională, nu au pătruns niciodată pe teritoriul țării noastre", a spus Veronica Dragalin în cadrul emisiunii „În context” de la postul TV, Moldova 1.

Șefa PA a precizat că procesul avea loc de la distanță, prin intermediul unor funcționari publici, notează Noi.md cu referire la newsmaker.

„Beneficiarii acestei scheme niciodată nu au pus piciorul pe pămîntul Republicii Moldova. S-a făcut tot de la distanță: persoane publice din cadrul mai multor instituții, persoane fizice au abuzat procedurile care există, - procedura de azil, procedura de a verifica bazele de date Interpol într-un mod ca să permită blocarea notificărilor în sistemul Interpol.

Eu cred că e un lucru foarte bun că noi destul de repede am avut succes să oprim această schemă, care este una recentă: avea loc începînd cu finele anului 2022 pînă în prezent. Ca rezultat al acțiunilor întreprinse de PA în comun cu autoritățile franceze s-a blocat, s-a oprit această schemă. În continuare, nu mai beneficiază niciun fugar de ea”, a declarat șefa PA.


Amintim că PA și Parchetul Național Financiar (PNF) din Franța investighează o schemă de corupție prin care funcționari publici din Moldova și alte state ar fi primit mită pentru ca persoanele vizate de Notificările Roșii Interpol, care se referă la infractorii dați în căutare internațională, să poată obține statut de azilant în țara noastră cu scopul de a bloca și șterge notificările.

Sumele s-ar ridica la cîteva milioane de dolari. Dosarul penal inițiat pe caz este denumit generic „Interpol”.

Pe 4 iunie, au fost efectuate percheziții la 12 persoane: 5 dintre ele, printre care și șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, au fost reținute.

Ulterior însă patru persoane au fost eliberate după ce s-a constat că nu ar exista temei pentru aplicarea măsurii preventive. Viorel Țentiu este persoana care continuă să se afle în arest preventiv pe caz.

10
4
0
2
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав