Conferențiarul universitar, doctorul în științe medicale, Mihail Darciuc, a stat la baza fondării, în 1993, a Secției Ortopedie din cadrul IMU.
”Colectivul Institutului de Medicină Urgentă a pierdut un specialist excepțional, un coleg minunat. Timp de 48 de ani a lucrat cu multă sîrguință și implicare, tratînd pacienții nu doar cu bogata sa experiență, dar și cu povețele-i utile, fiind în calitate de șef de Secție, imediat după absolvirea Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, 1973.Medicul, Mihail Darciuc, a fost specialistul care a contribuit plenar la fortificarea sistemului de sănătate în Republica Moldova, iar meritele sale au fost recunoscute la nivel național, devenind ”Om Emerit”, în 2006, obținînd ”Medalia Nicolae Testemițanu”, în 2010,”Ordinul de Onoare”, în 2018 și ”Diplomă de gradul I”, în 2020, de la președintele Parlamentului.
Domnul doctor Mihail Darciuc va rămîne în inimile noastre ca un Om- Enciclopedie, un bun prieten, care insufla putere și optimism.
Conducerea Institutului de Medicină Urgentă exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor, în legătură cu trecerea în nefiinţă a medicului Mihail Darciuc. Motivul decesului sînt complicațiile provocate post COVID-19.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mîngîie şi să-i întărească.”, se menționează în mesajul de condoleanțe al IMU.
Pînă astăzi, 117 lucrători medicali din Moldova au murit din cauza COVID-19.
Adăuga comentariu